Primul post - despre scris

De mult imi doresc sa ma exersez in scris.

In facultate, in afara de vreo cateva exceptii, am renuntat sa scriu mai des. Pe de o parte din constiinta faptului ca nu ai nimic de zis decat doar a posteriori vietii si pe de alta din lenea de a exersa scrisul fara a avea nimic concret de transmis. Textele de care imi aduc aminte din acea perioada sunt scrise pe nerasuflate si dinte ele mi-au ramas in minte un mic eseu "Despre ratare", o scrisoare deschisa catre profesorul meu Gabriel Liiceanu si un mic studiu despre istoria cartii. Dintre toate, singurul pe care il pot recupera este cel din urma, caci l-am gasit pe un site, el fiind singurul publicat (intr-o revista studenteasca galateana). Restul s-au pierdut pe apa sambetei, fara ca asta sa insemne un mare dezastru pentru avutia spirituala a umanitatii.

Totusi, deseori am avut o mare aspiratie catre scrisul ca sport intelectual, ca act cotidian de fixare a experientei, de reasezare a lucrurilor pe care le traiesti. Cred ca genul asta de practica are si beneficiul unei ordonari a vietii. In fond, oricat mi-am dorit dezordinea, anarhia, haosul, am avut tot timpul nevoia unei fir de siguranta catre echilibru, catre ordonat. Asadar, dezechilibru nu a fost nicicand total, niciodata absolut. Asta ar fi dus la sinucidere, la extinctie. Si cum nu vad prea multi in jurul meu care se sinucid, banuiesc ca aceasta tendinta catre ordine e comuna noua, oricat de teribilisti am fi si oricat de rebeli am vrea sa parem sortii.

Daca e sa fuck o istorie a scrisului personal, ar trebui sa fuck exercitii serioase de memorie, sa imi amintesc cele cateva poezii scrise pe la 14 ani si, bineinteles, jurnalele din perioada 16-17 ani. Despre poezii nu pot spune decat ca erau mici jocuri de versificatie, desi destul de apreciate pentru temele abordate. Despre jurnale, pot spune ca ele descriu poate perioada cea mai intensa a vietii mele. In cazul lor, scrisul nu avea rolul unei regandiri a vietii, a unei ordonari a acesteia pentru a fi arhivata ci dimpotriva. Erau exacerbari ale trairilor de peste zi, incercari de a integra cat mai mult haosul. Dincolo de teribilismul acelor scrieri, care imi provoaca vagi sentimente de penibil, imi amintesc experienta scrisului ca pe o automutilare, ca pe un freamat demonic ce ma putea pierde. Bineinteles ca fuga de acasa si tentativa de sinucidere au avut cumva o cauza in aceasta exagerbare a experientei interioare in forma exercitiului de a scrie! Ma rog...

Revin acum la scris ca sport. Deschiderea acestui blog imi genereaza cateva probleme deschise:

Prima ar fi cea a audientei. O sa incerc sa pun blog-ul pe site-uri publice caci ma intereseaza audienta lui intrucatva. Dar cine va fi interesat de scrierile astea ale mele? De ce ar fi ele publice, mai ales ca ele au un rol practic pentru viata mea? Ideea unui blog, a unui jurnal public, e putin nepotrivita intentiei mele de a scrie. O sa le arat cuiva? De ce as face-o?

O alta problema care ramane fara raspuns este cea a intimitatii expuse aici. Deja lucrurile despre care am scris mai sus imi sunt suficient de intime pentru a ma simti vulnerabil. Ma sperie intrucatva si posibile repercursiuni practice, reale pe care aceste expuneri impudice le-ar

putea avea in viata mea cotidiana. Iti trebuie ceva curaj sa ai un jurnal ongoing si public, asa cred. Poetii de pilda se pot expune sub forma codata a poeziei, pictorii si artistii de asemenea, dar in cazul acestui tip de scris cum e blog-ul, e destul de dificil... Nu stiu daca voi putea avea acest curaj. Vom vedea!

Mai chestia tematicii: Despre ce voi scrie aici? Habar n-am. Vor fi si personaje, vor aparea persoane apropiate sau intamplatoare din viata mea? Voi scrie despre preocuparile mele "profesioanale", despre business, despre aspiratiile mele pecuniare, despre lucrurile pe care mi le doresc? Habar n-am. Si asta vom vedea.

Ceea ce imi doresc dincolo de aceste probleme deschise este ca acest blog sa aiba rolul unui arhivator si ordonator al experientei mele. Imi aduc aminte niste versuri invatate obligatoriu in perioada comunista in clasele primare: "Cand te duci seara la culcare/Sa-ti pui o palma sub obraz/Si sa te-ntrebi cu-ingrijorare/Ce-am facut eu oare azi?". Cam asta vreau sa fie intentia poposirilor mele cotidiene pentru acest exercitiu virtual. E un experiment!