Eye - despre ale mele

Cel mai important eveniment al lui 2009

2010-01-03T09:48:00.006+02:00

Am trecut in noul an. Sper sa fie un an bun! Daca ma uit in urma, anul 2009 a fost un an foarte intens in ceea ce ma priveste. Dar altfel decat defineam eu intensitatea pana acum. In anii trecuti, intens insemna cu multa agitatie, multe provocari, senzatii de reusita, energie consumata. Un soi de mix de trairi anarhice si dinamice. Anul 2009 a fost intens insa intr-o alta forma, intr-un alt fel. Iata creionat cu linii groase cam ce gust mi-a ramas dupa acest 2009 de criza:

Din punct de vedere profesional a fost un platou al evolutiei in cariera cu multe impliniri fara rezultate monetizabile; din punct de vedere dezvoltare personala, constructia mea continua si cateva caramizi au fost adaugate. 2010 va aduce in mod clar o schimbare, daca nu de job/pozitie, atunci de domeniu, sau poate chiar o schimbare radicala a carierei.

Pe plan personal, din punct de vedere material lucrurile au fost stagnante si pe alocuri chinuitoare, cu mult stres legat de o noua casa pe care trebuia sa o achizitionam si m-am framantat extrem de tare, intrucat lucrurile la servici nu dadeau semne de redresare -si nu dau inca; pe de alte parte, cu reusita finalizarii tranzactiei -adica happy end. Anul acesta e planificata mutarea in noul apartament in cartierul Cosmopolis. In plus problema materiala trebuie tratata urgent,caci acum nevoile financiare si cheltuielile au crescut - si va fi :)

Sufleteste - wow. Aici e aici. De la extaz la agonie. La propriu in ambele sensuri. De aici provine si ineditul intensitatii de care vorbeam. Nasterea Ioanei pe 7 martie 2009 si toate experientele ulterioare se inscriu exact in acest perimetru al opuselor. Fericirea prezentei Ioanei, cea mai scumpa fetita de pe lume, si constietizarea responsabilitatii ca tata au dus la un mix de sentimente intr-un melanj ametitor. Nu a fost vals, ci un album de heavy metal (cu 2-3 balade).

Oricum, peste toate ramane momentul descris in prezentarea atasata! Acesta este cel mai important eveniment al anului 2009 in lumea cunoscuta de mine!

The best rock event 2009

See more presentations by ccosma | Upload your own PowerPoint presentations

Imi urez un 2010 calm si ascendent! :)

Dezvoltare personala

2009-06-24T11:15:00.002+03:00

Am un buget castigat ca premiu de la servici. Daca il incasez in cash, iau cam 55% din el (se exclud taxele atat ale mele cat si ale firmei). Mai am vreo 3 variante:

- sa-mi iau carti (ma cam umblu de tiparituri)
- sa comand diverse chestii brandate cu logo-ul firmei
- sa particip la un training (cu acordul HR).

As prefera a treia varianta, insa nu stiu ce la ce tip de training sa ma bag. Poate ar fi bine sa fac un training de NLP sau executive coaching. Ideea e ca ma gandesc sa ma mai apuc sa ma inarmez cu o expertiza ceva, din astea care se cauta si nu prea stiu pe ce cale sa o apuc.

De ceva timp ma gandesc (si chiar am inceput demersurile) de a incepe sa fac psihanaliza formativa cu unul dintre cei mai vestiti psihanalisti acreditati in Romania. Asta ar fi o expertiza cool si m-ar ajuta si pe partea de nosce te ipsum. Insa terapia psihanalitica cu siguranta nu imi va fi decontata de firma. Asa ca raman tot chestiuni de tipul NLP/coaching si poate management -ceva.

Aveti vreo idee?

Nostalgia filozofiei

2009-06-21T21:32:00.007+03:00

Pentru ca ma pregatesc de un concediu de 2 saptamani, m-a apucat o nostalgie catre preocuparea adolescentei mele : filozofia. Ma gandesc la un plan de a citi cu program in aceasta vacanta si parca abia astept. Desi a face ceva cu program a fost pentru mine tot timpul ceva dezirabil dar nerealizabil, totusi proiectul in sine ma excita. Asa ca am rascolit prin arhiva mea de cursuri din facultate si am dat peste notitele de la un curs de G. Liiceanu din 2000. E vorba de o prelegere despre ce faceam noi pe-acolo, adica ne pregateam sa fim filozofi, desi in particular eram la un curs de "Fenomenologie si hermeneutica", curs in care profesorul ne tinea prelegeri despre "Sein und Zeit" (Fiinta si timp, pe atunci netradusa in romaneste) de Martin Heidegger.

Asadar Liiceanu s-a gandit sa ne tina o ora ca introducere in studiul filozofiei. In primul rand a inceput cu o lista de lecturi secundare, care sa ne indrume in a intelege marile momente ale filozofiei. Transcriu mai jos notitele cursului din 10.05.2000, asa cum le-am regasit pe hartie.

Lista de lecturi

1. Fustel de Coulanges - Cetatea antica (ed. Meridiane, 1984)
2.Erwin Rohde-Psyche (ed. Meridiane, 1985)
3.E.R. Dodds - Grecii si irationalul (ed. Polirom, 1998)
4.Walter Otto - Zeii Greciei (ed. Humanitas, 1995)
5.Henri-Irenee Marrou - Sfantul Augustin si sfarsitul culturii antice (ed. Humanitas, 1997)
6.Johan Huizinga - Amurgul Evului Mediu (ed. Humanitas, 2002)
7.Jacob Burckhardt- Cultura Renaşterii în Italia (?ed.Minerva, 2000?)
8. Paul Hazard - Criza constiintei europene 1680-1715 (ed. Humanitas, 2007)
9. Ricarda Huch -Romantismul germna (ed. Univers, 1974)

Preliminarii la studiul filozofiei

Moduri de a te ocupa de filozofie:
a) amator
b) profesionist ("cu diploma" institutionala sau informala)

Stadii de profesionalim: i. profesor; ii. cercetator; iii. ganditor

i. Profesorul
Calitatile necesare:
1. Logica (claritatea, prezentarea pe subpuncte)
2. Capacitatea de a trezi interesul (ceea ce spui la curs trebuie sa fie cel mai important lucru din lume in ochii auditorilor)
3. Dictie
4. Trecerea rampei (histrionism, stiinta de a privi abstract in sala)
5. Capacitatea de a prezenta corect si esentialul

ii. Cercetatorul
- cel care adanceste o problema pana la epuizare
- evidentiaza prin asociere
- urmeaza traseul sau dezlegarea unei probleme sau cercetarea si prezentarea unui document
Calitati necesare:
1. Meticulozitate
2. Cunoasterea perfecta si exhaustiva a subiectului
3. Corectitudine stiintifica
4. Judecata foarte clara - va fi judecat la randul lui de "D-zeul cercetatorilor"

iii. Ganditorul
- cel ce gandeste pe cont propriu
- critica adevarata a unui filozof se face la nivelul unui alt filozof (ganditor)
- impersonalul dispare in spatiul gandirii
- lucreaza in spatiul originalului dar cu cunoasterea a ceea ce au spus altii
- nu lasa o problema sa se "inchida" - chia daca el o crede epuizata

"Istoria filozofiei = galeria personajelor care au gandit altfel aceleasi probleme"
"Studiul filozofiei = dobandirea gandirii si deci a libertatii"
"In orice problema, un om liber are o opinie asumata"
"In filozofie e vorba de o imitatie a actului si nu a rezultatului"

Studentul
- a studia = a dori, a aspira
- instrumente necesare studiului - limbile straine si clasice, istoriile, dictionarele si enciclopediile
- exista o tentatie a veleitarismului la student ( a citi marii filozofi exhaustiv)
- lectura poate fi sistematica sau de tentatie (accidentala)
-filozofia trebuie in mod necesar combinata cu literatura, muzica, pictura, stiinta sau arta.

Aici se termina notitele pastrate ...

Surpriza ! Premiu pentru un text de pe blog

2008-12-12T19:43:00.007+02:00

Tocmai ce am primit un mail cu textul:
CinemaPRO va multumeste pentru fidelitate si va anunta ca sunteti unul dintre castigatorii campaniei Elibereaza tastele.Comentariul de pe site v-a adus cadou un ceas de birou CinemaPRO.(...)Cu consideratie,Echipa CinemaPRO

Textul cu care am contribuit pe site-ul lor este primul post al blogului Eye vazut?

Ma laud si eu...

Pe blog din nou - despre blog in genere

2008-12-07T11:38:00.012+02:00

Eu nu citesc bloguri. Asta e!
Acum ceva timp am inceput blogul asta dar nu mai stiu de ce. Eram intr-un concediu mai lung si imi gaseam de treaba. Mai nou, cu totii au bloguri. De la Iliescu la fiecare adolescent care isi povesteste fiecare clipa din cotidian.
Da la ce folosesc blogurile astea? O sa fac o taxonomie a lor din cate am inteles eu, din ce se vorbeste despre ele. O singura mentiune: in majoritatea cazurilor, nici un blog nu e doar in una din aceste categorii.Nici chiar un post. Dar in sine, exprimarea prin blog cred ca are aceste linii tari, din punct de vedere intentional.

1. blogul de trairi - sunt unii care povestesc ce simt. E expresia intimitatii exhibate, a trairii puse in cuvant pentru ca altii sa o stie, publicarea inefabilului fiintei autorului care simte nevoia sa isi interneteuticizeze lirismul. Da, e vorba de blogul liric. Paradoxul e ca bloggerul se individualizeaza dar in acelasi timp isi doreste sa fie empatizat. Ii cauta prin blog pe cei la fel de diferiti ca el. Ii citeste si le asteapta comentatiile.Ce cred despre asta? Cred ca as prefera sa citesc o carte cu asemenea scrieri, sa o simt in maini si sa miros cerneala de tipografie pentru a ma minuna de hierofania lirismului intim. Cred ca internetul nu e locul nici al lirismului si nici al intimitatii. Prefer cartea, fizica, ca un smoc de sentimente pe care la o adica il poti arunca in cineva. Abia atunci consider ca merita efortul.

2. blogul comercial - sunt unii care scriu o intentie clar comerciala. Isi folosesc propria opinie in scopuri de marketing, pragmatic, pentru a crea o interactiune intre un produs si public.Tot timpul e o intentie interesata. In aceasta categorie intra de multe ori si bloguri in care cineva publica nuvele, texte, poezii - acesta e produsul in acest caz, la fel cum in altele e vorba de ultima versiune de UBUNTU sau ultimul gadget scos de Apple. Am de pilda un prieten care a publicat pe blog un text propriu scris cu intentia de a fi publicat doar pentru a-si proteja copyright-ul. Il trimite la edituri si, ca sa nu se trezeasca cu el deja publicat, vrea sa aiba o dovada ca el l-a scris. Uneori distinctia dintre prima categorie si aceasta e greu de facut. Cum mai sunt si bloguri despre un nou curent in marketing - CSR, sau despre o noua forma de HR, sau cu si despre un solist de muzica usoara, sau despre un candidat la electorale, etc.Ce cred eu? E o formula ok de a te folosi de blog. Da, asta e. Dar in acest caz nu e un jurnal, si cititorul trebuie sa suspecteze sinceritatea, sau sa intelega mobilul scrierii. Adicatelea, nu trebuie sa se lasa fraierit. Mi se pare insa o formula de comunicare utila si e de incurajat.

3. blogul de opinie - politicieni, jurnalisti, revolutionari, che guevari de cartier sau mondiali. Cum scria un baiat ce se credea un Dante al Galatiului cand eram in liceu: "Sunt leaderul unei generatii care nu exista"(Cristian Biru). Aici resortul nu e unul sociopat, ca in primul caz, si nici comercial-pragmatic ca in al doilea. E vorba aici de resortul puterii date de parerea autorului. Intentia de a fi formator de opinie e o intentie de putere asupra celorlalti. Oricat ai masca, resortul intim din spatele bunavointei de a iti face publice parerile voluntar, fara sa ti le ceara nimeni, e apanajul vointei de putere, e un derivat. "Sunt leaderul de opinie al generatie de cititori de pe blogul meu. Chiar daca ma critica. Simpla raportare directa la parerea mea arata puterea acesteia, implicit a mea". Ce cred? Cred ca asta e. Da, sunt unii care au aceasta tendinta acaparatoare si mediul bloggului le aduce un instrument. De chestia asta lumea nu va scapa, atata timp cat ea se va imparti dintotdeauna, cum zice Nietzsche, intre oi si magari. Orice noua forma de exprimare va fi mulata pe aceasta nevoie umana de diferentiere si de putere asupra celuilalt. Sa nu ne ascundem dupa degete!

4. blogul degeaba - cum am fost la service cu masina si ce mi s-a intamplat, cum m-a enervat nasul pe tren, cum era coada azi la chiosc la fornetti, ce afis am vazut azi in scara blocului (poza atasata), ce a spus azi la televizor Raduleasca, ce mi s-a intamplat cand am trimis un sms... O suta de mii de chestiuni care tin de momentele cotidianului, de natura inconjuratoare. Fara lirisme, fara pareri, fara filtru intelectual. Doar descriptiv. Desi pare ca acest tip de blog e inutil, el are cateva meniri foarte interesante. Ma gandesc la o posibila istorie a vietii cotidiene in secolul XXI pe care o vor scrie urmasii urmasilor nostri. Vor putea afla despre diverse lucruri care se intampla acum. Ar fi fost interesant sa avem asemenea descrieri cotidiene din vremea inchizitiei, de pilda. Sau din vremea de tranzitie a Daciei dupa cucerirea de catre romani. Fara nici un sarcasm: ar fi fost foarte interesant sa aflam despre raduleasca de atunci! Un alt lucru interesant este ca aceasta expresie descriptiva (daca mi se permite acest paradox) este de fapt o pornire infantila. Dincolo de crusta de sarcasm cu care e invelit mesajul, el in sine este un mesaj de descoperire a universului inconjurator. Este exclamatia de mirare asupra fenomenelor cotidiene din jurul nostru. Mai tineti minte cum descopera lumea Colt Alb? Incetul cu incetul. Si e mirat de ce observa. La fel si bloggerul de acest tip, care sub mesajul " ia priviti si amuzati-va si voi de ce mi s-a intamplat " are subtextul mirarii despre lumea inconjuratoare si al exclamatiei de dupa.

5. blogul jurnal de idei - este blogul pornit din nevoia de istorie personala de idei. Posibilitatea puritatii unui asemenea proiect este teoretic imposibila. Lipsit de orice forma din cele de mai sus, blogul de idei se dilueaza prin natura suportului (public). Caci daca vrei o istorie sincera de idei si fapte, nu o vei avea daca o filtrezi prin insasi ideea subcontienta ca vei publica textul rezultat.
Daca elimini, editezi si publici, jurnalul de idei nu mai e veritabil. In plus, ce rol mai au lecturile comentariilor pentru autorul acelor idei. La ce iti trebuie feedback? Folosirea in acest fel a blogului poate duce pana la urma la o ciuntire a formarii intelectuale. Caci cenzura celorlalti poate veni ca un foarfece sa decupeze actulul gandirii prin puterea omului fara chip din Magritte asupra ta. Spuneam ca teoretic este imposibil, dar practic exista intentia unor blogeri de a avea asa ceva. Ce cred eu? Cred ca blogul poate fi folosit in zilele noastre si pentru asa asta. De ce nu? Dar trebuie scoase comentariile, trebuie scos din counterele de trafic, si lasat cat mai discret. Desi si asa ramane teoretic imposbil la nivelul autenticitatii - insasi ideea ca poate poate cineva descopera si citeste din intamplare e inhibatoare. Oare Cioran si-ar fi scris ideile din caiete pe blog? Dar Noica jurnalul de idei? Cred ca acestea raman intrebari deschise...

Cum am ajuns analist de piata

2008-02-22T19:48:00.001+02:00

Super funny! Cititi ce se mai intampla pe piata imobiliara "din Capitala" in viziunea mea:
aici

Despre linie

2008-01-26T12:30:00.000+02:00

Maica-sa are o sora. Care e sora cu taica-miu. Cum taicasu e cumnat cu maica-mea, iar bunica lui din partea mamei e bunica mea din partea tatalui si deci tatal meu e frate cu mama lui, inseamna ca suntem veri "primari".

Deci iata ce a produs varu-miu!

Revenirea

2008-01-23T10:27:00.000+02:00

Ultima oara cand scriam pe blog eram somer. Intre timp, m-am angajat, m-am insurat, si a mai trecut jumatate de an din viata. Provocam cititorii in ultimul post sa ghiceasca cine sunt rockerii din poze. Nu va mai tin in suspans, sunt cei de la MANOWAR :).

Ce ma preocupa acum? Pai in primul rand sa achizitionez un apartament intr-un complex rezidential. Ce gasisem mai ok si ii placea si sotiei mele era un apartament de 3 camere in Laguna, undeva pe str. Fabrica de Glucoza din Pipera. Cum insa era pe nord si costa vreo 260.000 de euro, am decretat ca e cam Piperat. Inca mai suntem in piata dupa un apartament, dar putin mai domoliti, avand in vedere descumpanirea data de preturile absolut exorbitante. Parerile sunt impartite: o sa creasca preturile - lipsa fortei de munca in constructii, relaxarea in continuare a creditelor, introducerea TVA pe tranzactii imobiliare, o sa scada preturile - cresterea euro si a dobanzilor la credite data de situatia financiara internationala, cresterea numarului de complexe marketate. Cine naiba mai stie!
Mai vedem ce-o mai fi!

Incerc asadar sa revin pe blog cat mai curand cu diverse stiri despre ale mele...

Primul concurs rock de pe blogul meu!

2007-07-02T00:27:00.000+03:00

Iata-ma reintors pe blog! Incepe sa ma prinda chestia asta. Planuiesc o rebrandare si o repozitionare a blogului cat de curand, intrucat perioada de beta testing se apropie de sfarsit si a fost una de succes. Sper sa rezolv destul de repede asta!

O sa fiu foarte scurt azi! Am avut in ultimele 3 zile cea mai rock experienta de pana acum si am sa povestesc despre asta cat de curand. Cum insa sunt o gramada de lucruri super cool de povestit, trebuie sa le las sa se mai decanteze pana sa le pun pe blog. Asa ca pana atunci m-am gandit sa organizez primul concurs de pe blogul meu, la care premiul va fi real si super cool. Intrebarea e:

Cine sunt cei doi rockeri americani din pozele de mai jos ?

Premiul are legatura cu acestia, si e vorba de un material audio absolut inedit, brut, in care apar cei doi! Astept raspunsurile pe ccosma[at]gmail.com pana marti , 3.07.2006 inclusiv. Bafta!!!

Programul Coca Cola -"Crede in tine!"

2007-06-23T10:20:00.000+03:00

Incercand sa aflu mai multe detalii despre concertele Coke Music, am intrat pe site-ul Coca-Cola. Nu am reusit sa aflu mare lucru, dar am aflat despre programul lor Crede in tine!. Uitati-va si voi:)

Poetul Leo

2007-06-20T15:49:00.000+03:00

Leo, singurul poet cu care am baut foarte multe beri, m-a indatorat dedicandu-mi o poezie. Va sfatuiesc cu aceasta ocazie sa ii urmariti cariera artistica.

Blog-ul lui artistic

Decizia finala: and the winner is...

2007-06-16T16:21:00.000+03:00

Dupa o saptamana destul de stresanta pentru ca imi stabilisem ca target sa obtin ofertele finale de la companiile cu care eram in discutii pentru angajare si sa iau si o decizie finala, sunt foarte multumit de rezultat!!! Imi propusesem ca daca nu sunt incantat si fara nici o retinere in a accepta o oferta, sa mai astept pana in septembrie pentru a ma angaja.

Care au fost companiile a caror oferta m-a atras suficient pentru a fi luate in considerare la decizia finala?

-ABN Amro - oferta financiara mai subtire, dar o organizatie cu renume de bun angajator. Pozitie de management de oameni

-Dirent Leasing - oferta financiara buna, pozitie de top management - dupa o perioada de proba

-GE Money -oferta f. buna, posibilitati de cariera, echipa faina, responsabilitati foarte apropiate interesului meu, provocari

-LaCaixa - oferta foarte buna, posibilitatea unei expuneri internationale, provocarea de a fi printre primii angajati din Romania a unei banci de prestigiu la deschiderea operatiunilor de aici, oportunitati excelente de crestere

Le-am multumit tuturor companiilor pentru interes, va recomand sa lucrati la ele(au fost super ok oamenii cu care am discutat -le intind o oferta cunostiintelor mele de a incerca sa le recomand in cadrul acestor companii catre contactele pe care mi le-am facut). Insa decizia mea nu putea sa fie de acceptare a tuturor ofertelor :)

Cu toate ca va vorbesc de oferte pe care am fost tentat sa le accept mai mult sau mai putin, oferta pe care am acceptat-o s-a detasat din multe puncte de vedere de la momentul primirii ei ca oferta finala. Cu alte cuvinte, calculele mele au fost nete in favoare companiei de care imi voi lega viitorul profesional, si anume:

GE Money Romania - Branch Manager (Domenia Credit)

Mai multe detalii despre..., cand voi incepe, adica in curand...

Despre criza de cariera in generatia mea

2007-06-13T23:17:00.000+03:00

Intrucat nu am luat o decizie referitor la ofertele de care va spuneam, o sa scriu azi despre altceva. E cumva legat de problema, dar oarecum indirect.

Imi spunea daunazi o amica, care se ocupa cu recrutare de ceva ani, cu experienta in cateva multinationale mari, ca s-a plictisit de jobul ei. Acum e in concediu de maternitate si are de gand sa-l prelungeasca la maxim (adica 2 ani) ca sa vada ce o sa faca. "Bine, dar te-ai plictisit de banca la care lucrezi, insa poti sa incepi ceva freelancing pe recrutare. Ies bani buni din asta." i-am spus. "Da, dar nu mai imi place sa fac chestia asta deloc". Ulterior mi-a marturisit dorinta ei de a incepe ceva pe cont propriu legat de fotografie. E o pasiunea de-a ei si poate in doi ani va reusi sa faca si un mic business din asta. Asta a fost episodul I.

Astazi, o alta prietena mi-a marturisit ca doreste o schimbare. E trainer la o alta banca, de asemenea cu destula experienta in domeniu ca sa fie ofertata de firmele specializate pentru diverse proiecte, si mi-a marturisit cu aceiasi sinceritate dezinteresul pentru o practicare mai intensiva a meseriei pe care multinationalele in care a lucrat i-au oferit-o ca formare."Ma gandesc ca ar fi frumos sa fac ceva doar pentru mine, sa imi fac de pilda o pensiune linistita la munte..." Asta a fost episodul 2.

Ma gandeam, in urma acestor discutii, de ce persoanele acestea, ajunse la un nivel in care competentele lor in domeniile in care activeaza s-au maturizat, nu mai simt nici un zvac pentru profesia lor? De ce se aude un soi de semi blazare in tonul vocii lor cand vorbesc despre job? Si am realizat ca este cumva simptomul unei oboseli profesionale premature. Practic, generatia din care fuck parte incepe sa se simta ostenita. Nu atat ca si-a atins nivelul de incompetenta, departe de mine ideea asta in privinta unor oameni super competenti si care sunt in jurul varstei de 30 de ani, ci pur si simplu ritmul alert la care au fost supusi isi face acum efectul. In momentul in care acesti oameni ajung sa ia putin aer in piept, caci lupta lor incepe sa dea rezultate si au reusit sa isi constituie si consolideze un statut profesional, incep sa se intrebe siderati: "What a fuck? La ce bun zbaterea asta tampa?" Si incep sa ii doara la basca de posibile proiecte noi cu gandul melancolic la fotografie, la o pensiune linistita la munte, etc. Niste proiecte mai cool oricum decat planurile marete de crestere ale diverselor multinationale care isi deschid primele colibe pe la noi, sau pur si simplu vor sa mareasca cota de piata pe baza avantajului de know-how pe care il au. Bravo! vine momentul cand ne gandim la viitor si altfel..

Prima reactie este sa zici: Frate, astia s-au bosorogit! Pai asa ar trebui sa gandeasca unu care ajunge cel putin pe la 50 de ani, dupa 30 de ani de munca, si care a vazut multe si acum isi simte sfarsitul. Cu toate astea, imi inteleg perfect amicele, pentru ca fraternizez cumva cu ele. Cateva explicatii exista, pentru halul in care am ajuns:

1.Lipsa unor competente profesionale din generatiile anterioare

Primul mare pas a fost pana in 2000, cand abia apareau multinationalele si cu toti dadeam din coate sa ajunge sa lucram la ele. Interviuri stresante. Dupa intrarea intr-un job de entry level, a pornit cursa de a demonstra ce buni suntem, de a ne face observati, ca doar nu o sa ramanem pe pozitia aia. Marketing, HR, tehnic, vanzari, am inceput sa ne orientam care incotro.

Multinationalele au capatat un avand cu adevarat major incepand cu anii 2000. Cum pana atunci nu a fost timpul necesar pentru a se forma suficiente competente profesionale care sa ocupe pozitiile de profesionisti care se inmulteau pe zi ce trece, era randul nostru sa ne batem pe ele. Aveam ceva experienta in companie, stiam cum e cu procedurile, aveam abilitati, si ne vindeam la interviuri interne sa ne remarce sefii de departamente si sa ne scape de entry level. Meseriile urma sa le invatam on-the-job. Recruiter, trainer, consultant, erau niste cuvinte care in urechile noastre nu defineau niste meserii amarate, ci niste roluri de super smecheri. Nenorocul nostru era ca nu era o criza pe piata de munca, si ne era frica sa nu cumva sa recruteze din exterior. Eram dispusi la eforturi supranaturale si o faceam fara sa ne dam seama ca ne grabim maturizarea, ca ne pierdem inocenta prea curand si ca de fapt, cauza era ca nu aveam acele competente mai batrane langa care sa rumegam incet dezvoltare noastra. Ne grabeam sa umplem golurile cu orice pret!

2. Efectul carierei fast forward

Dupa 7-8 ani de joburi prin diverse companii, in care generatia mea a ars o sumedenie de etape, a umplut o gramada de gauri din organigrama, am ajuns inevitabil sa ne apropiem de atitudinea celui care in mod normal ar fi facut pasii mai mici si ar fi ajuns pe o pozitie de middle management la, sa zicem, 40 de ani. Deci, dincolo de tineretea fizica exterioara, multi oameni din generatia mea sunt trecuti de prima tinerete profesionala. Am avut un interviu cu o tipa de la o firma de executive search dintr-o tara din vestul Europei. Era pentru prima oara in Romania, stia foarte putine lucruri despre tara noastra si despre forta de munca de aici si imi impartasea uimirea sincera ca oameni pana in treizeci de ani la noi au preluat responsabilitati pe care in Occident le preiau dupa 45. Imi spunea ca e incredibil, aproape de necrezut. E normal sa rasara in mintea ta visurile varstei de pensionare cand ai obosit dupa ce ai alergat in continuu in cariera.

3. Piramida lui Maslow

Nu e de negat aici nici o alta explicatie, dintr-o abordare cumva diferita. Imi povestea un coleg din Zapp acum ceva ani ca el s-a angajat pentru ca vroia adidasi de firma, originali. Statea in camin in regie, si banii pe care ii primea de acasa nu ii ajungea pentru asemenea fitze. Si cand a primit oferta de la Zapp, si-a spus ca sta vreo 3 luni sa stranga bani de adidasi si pe urma isi da demisia si gata. Cand imi povestea asta era amuzat ce motivatie avusese initial. Doar atat! Dupa aia a vrut sa-si ia altceva, and so on. Numai ca viata l-a prins, a stat mai bine de patru ani cred, a evoluat rapid (a umplut goluri) si a plecat manager la o alta firma.

La randul meu imi aduc aminte ca imi propusesem la primul job un salariu la jumatate cat mi s-a propus. Mi-au spus ca n-au doar atat si mi-au dat dublu. Si din primul salariu mi-am luat geaca de motor :) Pe urma mi-am cumparat calculator, and so on... Ceream atat de putin(o pereche de adidasi, o geaca de motor) pentru ca nu ne stiam valoarea si ne uimea ca ni se dadea mai mult de catre companiile binevoitoare carora le eram extrem de recunoscatori. Aveam niste dorinte mici, puchinoase, caci nu stiam ca putem nu doar sa ne castigam independenta financiara fata de parinti ci chiar sa ii depasim ca standard de viata in cativa ani. Daca am fi stiu am fi fost mai relaxati si nu atat de obositi cum ne simtim.

Incetul cu incetul ne-am satisfacut nevoile din piramida lui Maslow: la inceput adidasii/geaca de motor, pe urma am plecat din camin la o chirie intr-o garsoniera, pe urma o masina second hand, pe urma o rata la un credit ipotecar si deja aveam casa, pe urma am mai strans ceva sau am mai facut un credit de nevoie personale si ne-am mobilat frumos locuinta, mai frumos decat am locuit in casa parinteasca. Am inceput sa fim vazuti bine, caci lucram la firma x, mare firma americana/frantuzeasca/olandeza s.a.. Rudele ne dau exemplu verilor de ce bine ne-am "realizat". Am inceput sa facem vacantele in grecia, pe urma in egipt, pe urma in spania...Wow! Ok, dar ce-i cu noi? Caci am ajuns sa ne intrebam: noi, de fapt ce vrem? Mie imi place fotografia, eu as sta la o pensiune la munte si as primi turisti. Le-as arata ce frumoasa si linistita e viata! Sau as merge intr-o biblioteca si as afla totul despre cultura azteca....sau altceva...

Ideea pe care vreau sa o spun la acest punct este ca, fiind nevoiti sa reparcurgem piramida lui Maslow prin toate etapele ei, cu singurul atu al oportunitatilor de cariera din multinationale, in loc sa avem o raportare fireasca si constanta la noi insine si la dorintele noastre interioare, abia acum am ajuns la ele. Fiind obligati sa o luam de la zero si sa eliminam una cate una cate o nevoie, am ajuns sa simtim abia acum nevoile interioare, care ne definesc mai profund ca indivizi, mult mai angoasant si presant. Ne dam seama ca deja a trecut timpul, si in fuga asta tampa catre un salariu mai bun, catre o titulatura de supervisor sau manager, am uitat de noi, de propriile aspiratii. Ultima lectura ne-a devenit oferta iKEA, si totusi, noi iubeam sa citim in tinerete. Deja ne privim perioada pre-multinationala ca tineretea noastra, si totusi, avem in jur de 30 de ani!!!!

Nu vreau sa fiu inteles ca acuz multinationalele de pierderea inocentei si a fericirii generatiei mele. Ba din contra, noroc cu ele, ca altfel era vai de noi! Dar incerc sa discut si sa explic cumva criza prin care cred ca trecem, noi astia, angajatii de multinationala de pana in 30 de ani... Si, dincolo de toate, criza asta e de fapt intrarea noastra in normalitate. Doamne ajuta !

Decizie grea - unde ma angajez?

2007-06-12T15:29:00.000+03:00

Ce sa aleg? ABN Amro, GE Money sau Dirent Leasing? Branch Manager, Commercial Manager sau Area Sales Manager? Opel Astra, Volkswagon Golf sau Ford Focus? Grea alegere!

Si trebuie sa iau o decizie pana vineri. Sau, mai bine, sa aman decizia? Si sa refuz toate ofertele!

Primul post - despre scris

2007-06-11T10:43:00.000+03:00

De mult imi doresc sa ma exersez in scris.

In facultate, in afara de vreo cateva exceptii, am renuntat sa scriu mai des. Pe de o parte din constiinta faptului ca nu ai nimic de zis decat doar a posteriori vietii si pe de alta din lenea de a exersa scrisul fara a avea nimic concret de transmis. Textele de care imi aduc aminte din acea perioada sunt scrise pe nerasuflate si dinte ele mi-au ramas in minte un mic eseu "Despre ratare", o scrisoare deschisa catre profesorul meu Gabriel Liiceanu si un mic studiu despre istoria cartii. Dintre toate, singurul pe care il pot recupera este cel din urma, caci l-am gasit pe un site, el fiind singurul publicat (intr-o revista studenteasca galateana). Restul s-au pierdut pe apa sambetei, fara ca asta sa insemne un mare dezastru pentru avutia spirituala a umanitatii.

Totusi, deseori am avut o mare aspiratie catre scrisul ca sport intelectual, ca act cotidian de fixare a experientei, de reasezare a lucrurilor pe care le traiesti. Cred ca genul asta de practica are si beneficiul unei ordonari a vietii. In fond, oricat mi-am dorit dezordinea, anarhia, haosul, am avut tot timpul nevoia unei fir de siguranta catre echilibru, catre ordonat. Asadar, dezechilibru nu a fost nicicand total, niciodata absolut. Asta ar fi dus la sinucidere, la extinctie. Si cum nu vad prea multi in jurul meu care se sinucid, banuiesc ca aceasta tendinta catre ordine e comuna noua, oricat de teribilisti am fi si oricat de rebeli am vrea sa parem sortii.

Daca e sa fuck o istorie a scrisului personal, ar trebui sa fuck exercitii serioase de memorie, sa imi amintesc cele cateva poezii scrise pe la 14 ani si, bineinteles, jurnalele din perioada 16-17 ani. Despre poezii nu pot spune decat ca erau mici jocuri de versificatie, desi destul de apreciate pentru temele abordate. Despre jurnale, pot spune ca ele descriu poate perioada cea mai intensa a vietii mele. In cazul lor, scrisul nu avea rolul unei regandiri a vietii, a unei ordonari a acesteia pentru a fi arhivata ci dimpotriva. Erau exacerbari ale trairilor de peste zi, incercari de a integra cat mai mult haosul. Dincolo de teribilismul acelor scrieri, care imi provoaca vagi sentimente de penibil, imi amintesc experienta scrisului ca pe o automutilare, ca pe un freamat demonic ce ma putea pierde. Bineinteles ca fuga de acasa si tentativa de sinucidere au avut cumva o cauza in aceasta exagerbare a experientei interioare in forma exercitiului de a scrie! Ma rog...

Revin acum la scris ca sport. Deschiderea acestui blog imi genereaza cateva probleme deschise:

Prima ar fi cea a audientei. O sa incerc sa pun blog-ul pe site-uri publice caci ma intereseaza audienta lui intrucatva. Dar cine va fi interesat de scrierile astea ale mele? De ce ar fi ele publice, mai ales ca ele au un rol practic pentru viata mea? Ideea unui blog, a unui jurnal public, e putin nepotrivita intentiei mele de a scrie. O sa le arat cuiva? De ce as face-o?

O alta problema care ramane fara raspuns este cea a intimitatii expuse aici. Deja lucrurile despre care am scris mai sus imi sunt suficient de intime pentru a ma simti vulnerabil. Ma sperie intrucatva si posibile repercursiuni practice, reale pe care aceste expuneri impudice le-ar

putea avea in viata mea cotidiana. Iti trebuie ceva curaj sa ai un jurnal ongoing si public, asa cred. Poetii de pilda se pot expune sub forma codata a poeziei, pictorii si artistii de asemenea, dar in cazul acestui tip de scris cum e blog-ul, e destul de dificil... Nu stiu daca voi putea avea acest curaj. Vom vedea!

Mai chestia tematicii: Despre ce voi scrie aici? Habar n-am. Vor fi si personaje, vor aparea persoane apropiate sau intamplatoare din viata mea? Voi scrie despre preocuparile mele "profesioanale", despre business, despre aspiratiile mele pecuniare, despre lucrurile pe care mi le doresc? Habar n-am. Si asta vom vedea.

Ceea ce imi doresc dincolo de aceste probleme deschise este ca acest blog sa aiba rolul unui arhivator si ordonator al experientei mele. Imi aduc aminte niste versuri invatate obligatoriu in perioada comunista in clasele primare: "Cand te duci seara la culcare/Sa-ti pui o palma sub obraz/Si sa te-ntrebi cu-ingrijorare/Ce-am facut eu oare azi?". Cam asta vreau sa fie intentia poposirilor mele cotidiene pentru acest exercitiu virtual. E un experiment!